Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ucrainenii sunt mai puternici decât Gigi Becali și plătesc clauza fotbalistului de la CFR Cluj: „Transferul e făcut 90 la sută”

Ucrainenii sunt mai puternici decât Gigi Becali și plătesc clauza fotbalistului de la CFR Cluj: „Transferul e făcut 90 la sută”

Sonia Baciu
18 nov. 2025, 13:34, Superliga
Ucrainenii sunt mai puternici decât Gigi Becali și plătesc clauza fotbalistului de la CFR Cluj: „Transferul e făcut 90 la sută”
FOTO: Mediafax

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, își anunțase intenția de a-l transfera pe Lindon Emerllahu (22 de ani) de la CFR Cluj, în pauza de iarnă. Mijlocașul era „în cărți” să vină împreună cu atacantul Louis Munteanu (23 de ani), însă lucrurile au luat o altă turnură. Asta pentru că ucrainenii de la FC Metalist 1925 plătesc clauza kosovarului, care depășește cota de piață.

Fotbalistul din Kosovo a vent la CFR Cluj în februarie 2025 și are la activ 36 de meciuri jucate cu 6 goluri înscrise și trei pase decisive. Potrivit site-ului specializat Transfermarkt, Emerllahu este cotat la 1,3 milioane de euro.

Ucrainenii plătesc clauza fotbalistului de la CFR Cluj

Gigi Becali ar putea rămâne fără transferul pe care-l dorea în iarnă, prin aducerea lui Lindon Emerllahu de la CFR Cluj. Pe fir au intrat ucrainenii de la FC Metalist 1925, locul 9 în prima ligă, care s-au arătat dispuși să plătească suma de 1,8 milioane de euro, sumă ce reprezintă clauza de reziliere a contractului lui Emerllahu. Mijlocașul de 22 de ani se află sub contract cu CFR Cluj până în vara lui 2028.

„Emerllahu a fost asociat cu o posibilă mutare de la Cluj în ultimele zile, rivala FCSB fiind una dintre favorite, dar se pare că a apărut o altă destinație. Clubul ucrainean va plăti, se pare, clauza de reziliere de 1,8 milioane de euro.

Contractul jucătorului de 22 de ani expiră în iunie 2028, iar transferul va costa 1,8 milioane de euro. Conform surselor, posibilitatea transferului lui Lindon în campionatul ucrainean este de 90%”, scriu ucrainenii de la sport.ua.

„Problemele financiare majore ale CFR-ului, cauzate de transferuri costisitoare precum cele ale lui Kurt Zouma și Marcus Coco, au determinat clubul din România să ia în considerare serios vânzarea lui Emerllahu”, au scris kosovarii de la Telegrafi.

Ballkani, 15 la sută din transferul lui Emerllahu

Lindon Emerllahu a fost transferat la CFR Cluj pentru 700.000 de euro, pe când cota sa de piață era de numai un milion de euro. În cazul în care se realizează această mutare a jucătorului din Kosovo, fostul său club, Ballkani,  va primi 15% din valoarea tranzacției.

„Am dat o adevărată lovitură în ultima zi de transferuri și l-am luat pe Lindon Emerllahu de la Ballkani. Este poate cel mai bun număr 6 care a venit vreodată în România. Am dat 700.000 de euro, plus un procent de 15% la un viitor transfer”, declara Ioan Varga la începutul anului, pentru Fanatik.

CFR Cluj, probleme în Superliga

Vicecampioana CFR Cluj se confruntă cu probleme în Superliga, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.

După 16 etape din actualul sezon, CFR Cluj se află pe locul 12, cu 16 puncte, reușind doar trei victorii, din care două au fost cu Unirea Slobozia (2-1 în tur și 1-0 în retur), respectiv cu Hermannstadt (2-1).

Nici la nivel european situația CFR-ului nu a fost mai bună, echipa fiind eliminată din preliminariile Europa League, după ce a pierdut în fața suedezilor de la Hacken, scor 3-7 la general.